SECRETUL EȘTI TU

Mini-curs din două părți pentru o încredere sănătoasă de sine prin redefinirea relației cu tine însăți

Înscrie-te acum GRATUIT și ia-ți puterea înapoi !

           Lasă-te uimită de rezultate !

Marketing by
Ce o să descoperi în această călătorie sub formă de mini-curs, prin e-mail, alături de mine

Despre mine

Numele meu este Alexandra și sunt coach motivațional de transformare și dezvoltare personală, hipnoterapeut, “terapeut al sufletului”, iubesc viața, oamenii, călătoriile și frumosul.

 

În activitatea mea de zi cu zi, ajut oamenii să își vindece rănile emoționale și să își redescopere pasiunea de a trăii, astfel încât să își poată îmbunătății calitatea vieții.

 

Reușesc să empatizez foarte bine cu clienții mei, pentru că în urmă cu câțiva ani mă aflam și eu de cealaltă parte a baricadei. După un șoc cultural combinat cu venirea pe lume a fetiței mele, am suferit un dezechilibru emoțional puternic.

 

În drumul meu lung și anevoios de auto vindecare am învățat o mulțime de informații si tehnici minunate pe care le aplic și astăzi în munca mea.

 

În acest fel, am reușit să îmi remodelez gândirea și percepția pe care o aveam față de lumea în care trăiam, așa încât să mă simt mai fericită și mai sigură pe mine.

 

Aceste lucruri m-au ajutat și sa îmi descopăr adevărata vocație, să ies din anonimitate și să mă dezvolt liber pe plan personal și profesional.

 

Vocația sau menirea, mi-o cunoscusem de fapt și până atunci, însă o trăiam într-o formă care nu îmi dădea satisfacție maximă. Doar în momentul în care mi-am răspuns sincer și liber la întrebarea „Ce vreau eu cu adevărat să fac?”, am ajuns chiar să fac ce îmi place cu adevărat.

 

Iubesc să lucrez cu oamenii și iubesc momentele alea de la sfârșit de ședință când clienții mei deschid ochii și radiază de fericire. Le iubesc pur și simplu și mă umplu de o recunoștință si o bucurie de nedescris. Acest lucru mă motivează enorm să ajut cât mai mulți oameni să se simtă liberi si vindecați de orice răni emoționale sau credințe vechi care le îngreunează viața.

Motto-ul meu în viață este

Nu există nici o problemă fără rezolvare”

Dă-mi voie sa îți spun o bucurie!

Din nenumăratele informații pe care le-am acumulat în călătoria mea de vindecare de mulți ani, am ales două exerciții, care au avut cel mai mare impact in procesul meu de vindecare și pe care vreau să le împărtășesc cu tine. Aceste exerciții

 

  • Sunt scurte și necesita fiecare doar câteva minute, pentru că știu că nici tu nu ai mult timp
  • Se bazează pe principii puternice de reprogramare neurolingvistică
  • Adresează și vindecă în mod direct și rapid rădăcina problemei
  • Au un impact major asupra ta și acționează ca și un remediu puternic pentru sufletul tău
  • Repară instant relația ta cu tine și automat pe cea cu lumea din exterior
  • Îți schimba felul in care percepi lumea și felul în care lumea te percepe pe tine
  • Îți dau energie să poți face mai multe lucruri care îți aduc bucurie
  • Îți dau un boost de încredere în tine

 

Și toate acestea ți le dăruiesc din suflet, pentru că nu am uitat, și probabil nu o să uit vreodată că viața poate fi de toate felurile, în funcție de cum o tratezi.

Te invit la o călătorie în timp împreună cu mine!

Schimbăți percepția asupra lumii tale și dăți voie să trăiești liber …

și nu uita:  SECRETUL EȘTI TU !

Înscrie-te acum GRATUIT

Marketing by